Noi nu avem prieteni, ci o serie nelimitată de cunoştinţe relativ apropiate de care profităm si care profita reciproc de noi.
De ce îi avem? De ce ţinem sa avem prieteni?
Si pentru asta am o explicaţie ''inteligibilă'' care mi-a debitat mai devreme cînd citeam. Se pare ca aceste persoane sunt folositoare atunci cînd în singuratatea noastră ne simţim atît de jalnici încît avem nevoie de cineva cu care sa împărţim emotia sau care sa ne scoată din impas.
Mizeria cere companie, nu!?
Avînd în vedere faptul ca oamenii sunt ca hienele uneori în diverse înţelesuri ale cuvîntului uneori vrei sa îţi împarţi prada cu cineva...De ce nu cu un prieten?! Acel prieten/prietenă cu care razi pana te îneci , cu care barfesti (alt obicei animalic) pe oricine trece pe lungă tine si cu care nu trebuie neapărat sa ai vreo legatură ca sa vrei sa razi de el, sau în unele cazuri sa îl vorbeşti de rău.
De ce avem prieteni? Pentru ca putem!!!
Si de ce faci faza cu "ptr ca pot" de la mine?
RăspundețiȘtergereSimplu!
Pentru ca poti!
Hai ca si eu sunt sursa inspirationala uneori :))
RăspundețiȘtergereUite ce inseamna prietenie, asta in cazul in care nu ai trait vreuna adevarata.No offence, cred k esti de ajuns de mare ca sa stii k din greseli inveti ;)
RăspundețiȘtergereDespre prietenie -Sfantul Ioan Gura de Aur
RăspundețiȘtergereCu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el?
Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici. Vorbim despre acei care ard de prietenie…
Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura – şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte.
Ştiu pe cineva, care cerea sfinţilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri.
După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.
Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc ca au încercat-o.
Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulţumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie şi al lor. Chiar de dispreţuim bunurile pământeşti – din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei…
uau....e inteleg eu e ca tu n-ai ce face :))
RăspundețiȘtergerece*
RăspundețiȘtergereDaca asta ai inteles,te compatimesc mult, inseamna ca nu e nimic care sa te scoata din negura pe care tu insati o vezi in jurul altora ;)) PS Iar n-am avut ce face
RăspundețiȘtergere